În furtuni se-neacă pasul
ce străbate parcul gol,
grea e seara, greu popasul
peste frunze și nămol.
Furiile se îneacă
în tomnaticele ploi
care vin să se întreacă
cu pârâul din zăvoi.
Neagra pădure se scufundă
în amintiri de mult plecate
spre o poveste muribundă,
spre răni deja de mult uitate.
Mă-ntreb sfios, ne-ncrezător,
Parcă visând un vis umil,
De-am fost și eu un călător
Pe aripi albe de copil.
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.