Pe cărări imaculate - Christian W. Schenk
Adăugat de: Ioana D

Frunze-n alb și frunze-n negru...
violetele s-au dus,
în apus
sălășluiește
umbra negrului apus –

Alb imaculat trezește
doar o clipă
neclintirea violetelor apuse...

Frunze-n alb și frunze-n negru
întregesc sublimul dus
pe cărări imaculate
al regretului nespus
în suspine
tresărite
dintre paginile goale
al albumului etern,
fără știrea clipelor ce bat la poarta
ferecată-n amintiri...



vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.