Idila trece,
vine,
uitarea se-ntețește
în fiecare piatră
născută-n Assuan,
în sânul ce adapă
mișcarea tot mai lină
pe care o simțim.
Nu-i umbră-n sărăcie
doar soare,
numai soare
și-un fir
ce se întinde
departe,
mai departe
spre tot ce a fost scris.
Mai stăm culcați alături
de regii peste fluvii
peste deșert și-o lume
de mult apusă...
savurăm eterna pace
a miilor de ani
trecuți
prin noi
în ore
în ani și secole
pe seama lor –
cine le-or fi urmașii...
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.