Când intru în pământ penibil
poate
prind rădăcini,
mai știi?!
Stând în liniștea supremă-mi
voi sorbi „café au lait”
cu-n penibil vers în mână,
fără bani de un bacșiș.
Toată viața cu bacșișuri
- date versului penibil -
mi-a trecut,
m-a petrecut;
dar cu doi bani puși în palme
ori plătesc cafeaua late,
ori dau liniștii bacșișul
pentru versul meu penibil -
și penibil suflă vântul…
pe mormântul
meu penibil
stă plângând un vers penibil,
c-am plătit cafeaua late
și n-am dat bacșiș tăcerii…
Ce penibil,
Ce penibil –
Ah, penibilul tăcerii...
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.