Cuprins de file fără colb în neputința pietrei
o frunză s-a-năsprit tacit spre iarna dinspre
mine
un fulg de lună s-a ivit și-a răsfoit o noapte
ducând pe raza ei un vis și ieri un strop de
mâine
tăcerea s-a născut și apoi un fulger răgușit
s-a scurs în somnul Ledei înlănțuită-n colbul
Venerei pe o scoică
Tristețea adormită-n azi va hiberna în cartea
surâsului din miez de stâncă din de alte scoici
sterile și uitate de tălpile iubirii
cuprinsă-n adâncul albastrului strigăt
faleza se scurge-n orbite eterne
de valuri crescute din sângele Ledei
slăvind neputința lebedei moarte
în sânii ivirii nescrisă-n tăcere
spuma căzută pe limba proscrisă
își prinde coroana celestei umbriri
luându-și pierdutul tom de cuvinte
prin pulsul ei unic granitic amorf
o umbră din mine e stânca bătută
de aripi albastre și calme și reci
meduza speranței atârnă de briza
emfaticei prisme din ochiul furat
de îngerul demon al veșnicei cozi
uitate în mine de veacul proscris
aș încredința comoara spuselor fecunde –
roze albăstrii într-un unic ton de seară
dar mă ține clipa orei răsădită de Orfeu.
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.