Dumnezeu în zdrenţe a arendat moartea
dar oare de la cine?
De la cei vii întotdeauna
de la cei muribunzi aşa doar câteodată
iar de la morţi în nici un caz.
Se plimbă oare Demiurgul travestit printre noi?
La colţ de gânduri învrăjbite,
după acele frunţi plecate în faţa înselor?
Surprinzător de firesc
armele îl preamăresc iar glontele arde
în numele lui trandafirii şi muşcatele de pe cerdac.
În numele lui se făuresc eroi pe maldărele de gunoi
ale nebuniei!
Cine se găseşte, acum acela va fi răsplătit
cu un trandafir sau o muşcată pe mormântul său
- atât de asemănător se nvârte caruselul -
şi din nou se ajunge aici: clopotele bat,
daruri de rămas bun se mpart,
se vând sicrie şi din nou vechi scutece
se spală n dereticatul de primăvară.
Şi din nou e zi şi din nou noapte şi din nou
tresar degete pe trăgaci.
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.