Mai bat frunze de toamnă peste valuri
un tact uitat de nopţi şi de lumină
cătând în umbre inocenta vină
a viselor ce-au adormit la geamuri.
Înmormântate – orele în tină –
orbecăiesc pe liniştea de maluri
în somnambule cruci de idealuri
născute dincolo de clipa androgină.
Un bob de toamnă picură pe unde
născând din briză numai o părere
ce-n grabă printre scoici se-ascunde.
Oceanul se despică de durere
şi tot ce E în pântecu-i pătrunde
născând apoi ce n-a fost încă: Vrere.
Uitarea va veni - mult mai târziu –
când morţii-şi vor jertfi întâiul fiu!
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.