cineva mă așteaptă la capătul drumului
sapă o gaură pentru mine în cer
uneori cu mâinile sângerânde
se oprește în rugă
iertarea e o stâncă crescută din piept
pășesc pe întrebări ascuțite
tălpile mele sunt un strigăt fără ecou
trecutul în urma mea
e o statuie de sare
dacă aș putea plânge s-ar topi
noaptea câte un înger albastru
sapă cu aripile lângă mâinile încă
sângerânde
mai repede
mai repede
parcă raiul ar avea rezervare
la ultimul avion din această veșnicie
mie nu-mi spune nimeni nimic
zilele însă parcă sunt tot mai subțiri
merg
cu fiecare pas liniștea mă cuprinde
nu mai întreb și nu mă mai mir
toate sunt exact cum trebuie să fie
iubita îmi cântă un cântec de leagăn
fiul meu are rădăcinile
chiar în inima mea
cineva sapă
sapă lumina
știu cine e
dar încă nu sunt pregătit
să -mi îmbrățișez mama
sunt propriul meu miracol
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.