Crezui, de mic copil, privind pârâul,
în imposibilul învăluit de vaste seri obscure,
de umblători ce folosesc și fier și piatră,
și-nvâltoarea norilor ciudată,
pentru-a pătrunde-n alte lumi.
Înfășurat de coșul arhaicei căruțe
ori de corăbii unduinde,
de liniște și de speranță,
același imposibil precum o-nfiorare
de grădină ce așteaptă,
cu marea despuiată-n noaptea vie,
va crește-n veci în mine - un copil.
O, veșnice străfunduri, provincie eternă,
deja îmi sunteți suflet
Ținut misterios, loc tainic și-mposibil:
pierdutul paradis din ochi privind pârâul, spre asfințitul care,
din moarte, îmi vorbește.
traducere - g.Cristea
vezi mai multe poezii de: Cintio Vitier
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.