Trece ochiul trist al nopții peste valea adormită,
picurând argint pe frunze din privirea ostenită,
prin zăvoaie, sălcii mute peste apă se apleacă,
licuriciul scoate vesel spada de scântei din teacă.
Pe pământul reavăn doarme, ca-ntr-un pântec cuibărită,
turma blândelor mioare de un ciobănaș păzită
și în liniștea ce crește peste lumea străvezie,
prinde viață o poveste cu trup cald de poezie.
Depărtările vibrează mărginimi nebănuite,
stă Sibiul în picioare, cu ferestre prăfuite,
când în cumpăna visării cu tâmpla zvâcnind a vară,
versuri scrie ciobănașul despre turma lui stelară.
adina v.
7.09.2020
(pentru un ciobănaș poet din Mărginimea Sibiului)
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
M-ați impresionat cu povestea ciobănașului din Mărginimea Sibiului. Străbunicii și bunicii mei erau stăpâni de oi dintr-un sat de munte din Prahova. Astfel că eu sunt foarte familiarizat cu aceste animale, pentru care am o afecțiune deosebită.
În ceea ce privește opiniile despre poezie din comentariu, apreciez faptul că pledați pentru poezia în vers clasic, chiar dacă e considerată, de poeții și criticii actuali, cam perimată. Din punctul meu de vedere, modernizată puțin, această poezie poate fi încă valoroasă. Dar nu cred că-i vom putea convinge pe poeții și criticii „elitiști”, adepții experimentelor cu orice preț.
Cu drag,
Petru Dincă
miercuri, 08 septembrie 2021
Ce suflet uriaș ai, Adina! Încap în el toată frumusețea și lumina pământului. Mi-a plăcut și mie poezia, este pe măsura sufletului tău. Dar mi-a plăcut și felul în care ai povestit, cu simplitate și nelipsita ta vervă. Un gând bun și o îmbrățișare.
Lucia Eniu
marți, 07 septembrie 2021
Aiaiaiii, trebuie să vă spun povestea reală a ciobănașului :)
Are 30 de ani, mi-a scris ca să-l ajut la editarea unor poezii, mereu a fost deschis propunerilor și este foarte ambițios. Admir generația tânără care alege să mai scrie în această formă, atât de contestată de mulți, ca fiind perimată etc.
Și iată că mi-a spus povestea vieții lui... A crescut la un orfelinat, nu a terminat liceul pentru că a trebuit să plece de acolo. A ajuns pe drumuri. S-a angajat la o stână, paznic la oi. Trec peste faptul că i se vorbea urât, nu primea mâncare suficientă, era bătut. Urma să fie plătit în mioare, cum așa de frumos spune el. A răbdat numai cu gândul că își va încropi o turmă de mioare.
Într-o zi, dup ce nu primise mâncare de 3 zile, a plecat de la stână, călare pe o iapă, a ajuns undeva în Mărginimea Sibiului. A văzut-o și pe cea care îî era lui scrisă :) Exact așa mi-a povestit! A mers paznic la altă stână, împreună cu ciobănița lui :)
Acum are peste 100 de mioare pe care singur le păstorește, și-a cunoscut mama, care locuiește cu el și cu cea destinată. E exemplul unui băiat care a trecut cu greu peste necazuri și suferință, dar a reușit să-și găsească fericirea. Și cel mai important, e vorba de acea fericire simplă, pe care unii dintre noi nu o vom cunoaște, poate, niciodată. Ei, și acest ciobănaș scrie poezii. :) Despre natură, despre mioare, despre cea pe care o iubește. Evident, că nu se încadrează în haosul modernist actual, nu scrie obscen, nu are englezisme intercalate, nu semne grafice, nu limbaj suburban. Nu, el scrie despre bucuria de a fi ciobănaș! :) Ce poate fi mai frumos? :)
Știți ce mi-a spus? Că dacă mioarele lui au ce mânca, el este fericit :)
Simplitatea este adevărata sursă a frumuseții!
Poezioara aceasta îi este dedicată și e scrisă așa cum l-am simțit pe el.
Știu, sunt vorbă lungă :))... Dar trebuia să îi spun povestea :)
Cu drag și mulțumesc din suflet pentru popas :)
Adina Speranta (autor)
marți, 07 septembrie 2021
Mi-a plăcut idila dumneavoastră cu rezonanță patriarhală, dar care are și elemente moderne. Și mă refer aici mai ales la primul și ultimul vers din strofa finală, foarte reușite. Totul respiră pace și armonie, împăcare cu lumea și cu natura.
Numai bine,
Petru Dincă
marți, 07 septembrie 2021