Am să zâmbesc atunci
Când sufletul meu plânge
În slaba adiere
A gândului pierdut...
Şi am să plâng atunci
Când inima zâmbeşte
Înfiorată de al sufletului tău
Sărut...
15.03.2013 ....prima mea poezie...
Scrisa fara a-mi cauta cuvintele , dintr-o pornire interioara de nestavilit ...este poezia care ma reprezinta .
Voi n-ați văzut cum marea s-a gârbovit sub toamnă,
cum strigă marinarii spre cerul mânios,
nici bărcile izbite de valul de aramă
ce a cuprins în brațe un ultim albatros.
Pantumul își întoarce spre voi acum obrazul,
o palmă e răsplata ce nu a meritat,
sonetul pune astăzi pe un butuc grumazul,
o sabie modernă adânc l-a fulgerat.
mi-au înflorit ciocuri în tălpi
când treceam muntele durerii
gemeau pietrele de atâta întuneric
și câteva cioturi uscate
spirală verde -
mâinile îndreptate
spre auroră
Mozaic fragil de oameni,
cioburi albe, cioburi negre,
s-au răsfrânt lumini în ele,
vine ploaia să le spele.
Tulburătoare gânduri se nasc din umbra nopții,
privesc direct la mine, cu ochi de ucigaș,
o coasă țin în mână, suntem nimic cu toții!
o pradă destinată pământul să-l îngrași.
Doar o femeie-ți poate deschide paradisul
de știi să-nvingi furia tăcerilor de ieri,
doar ea, stăpâna blândă a tot ce-nseamnă visul
te pune pe un soclu, drumeț de nicăieri.
Nu mai vreau nimic,
nici stele, curcubeee, stropi de ploaie, nori,
nici zâmbete, grimase forțate la început de zi.
Cuvintele există pentru a exprima minciuni,
Și pentru că voi vreți, citind, zorzoane
să vă îmbie-auzul rafinat,
elimin din cuvânt vreo trei consoane,
apoi fac vocalize la pătrat.
e noapte
uitată pe masă
înghețata se topește cuminte
în bolul de întuneric