Am să zâmbesc atunci
Când sufletul meu plânge
În slaba adiere
A gândului pierdut...
Şi am să plâng atunci
Când inima zâmbeşte
Înfiorată de al sufletului tău
Sărut...
15.03.2013 ....prima mea poezie...
Scrisă fără a-mi căuta cuvintele , dintr-o pornire interioară firească ...este poezia care mă reprezintă .
am împlinit vârsta la care copacii sunt gri
frunzele zboară și unicornii există
am împlinit vârsta la care alt soare veghează
chiar și noaptea
Îngeri de faianță și-au oprit privirea
pe un candelabru ruginit și spart,
la o masă veche scrie iar iubirea
în caietul galben un poem uitat.
niște pete sunt casele pe orizontul tulbure
și tu asculți undeva ascuns de ziduri monotonia
ce a pătruns peste tot până și în viața ta lăuntrică
unde nu mai are loc decât un schopenhauer nebun
priveam pasărea aceea cum se plimbă prin colivie
cum încerca un zbor uitat în micul ei univers
unde totul se reduce la semințe și apă
la stropii de ploaie care ajung căteodată prin zăbrele
În urma ta, desculță, o rază reflectată
în cioburi de confuzii, păienjeniș astral,
din trecerea firească opritu-s-a să bată
cadența despărțirii cu ritmuri de plural.
din colecția de șerpi
l-am ales pe cel mai veninos
la licitație s-a prezentat numai adam
ținea în palmă trei mere
și totuși niciodată nu am putut
să văd mai limpede ca până acum
cât de tragică e soarta oamenilor de hârtie
cât întuneric este când lianele neștiinței înfrunzesc haotic
azi dimineață am pus lacăt cerului
să nu mai întindă brațele
spre mine
pe o frunză adam o fugărea pe eva
De-ar fi să-mi crească în neștire aripi pe umerii de foc,
tot n-aș putea să zbor din mine, din iadul ce mă ține-n loc,
pământul m-a cuprins în brațe, și trupul meu e doar pământ,
cu cât privesc mai sus, îmi pare că sunt o piatră pe mormânt,
Ieri au emigrat spre tine trei crenguțe de măslin
să adoarmă-n palma lunii insomniile și teama
și când zorii navighează peste cerul opalin
scoarța lutului uscată să își estompeze drama.