Am să zâmbesc atunci
Când sufletul meu plânge
În slaba adiere
A gândului pierdut...
Şi am să plâng atunci
Când inima zâmbeşte
Înfiorată de al sufletului tău
Sărut...
15.03.2013 ....prima mea poezie...
Scrisă fără a-mi căuta cuvintele , dintr-o pornire interioară firească ...este poezia care mă reprezintă .
De-ar fi să-mi crească în neștire aripi pe umerii de foc,
tot n-aș putea să zbor din mine, din iadul ce mă ține-n loc,
pământul m-a cuprins în brațe, și trupul meu e doar pământ,
cu cât privesc mai sus, îmi pare că sunt o piatră pe mormânt,
Ieri au emigrat spre tine trei crenguțe de măslin
să adoarmă-n palma lunii insomniile și teama
și când zorii navighează peste cerul opalin
scoarța lutului uscată să își estompeze drama.
să fie azi precum a fost
atunci când timpul destrăma alene
un colț de vis în simetria
clipitelor perene
Sunt tăceri cuprinse de emoții vii
când privirea-ți spune tot ce vrei să știi,
este-un sacrilegiu să vorbești atunci,
ancora iubirii spre o stea arunci.
lumina aceea
pe care numai tu o vedeai
o simțeam cum se infiltrează peste tot
înflorind apoi din lemnul crăpat
Picta-vom acuma doar flori pe metal,
pe tot ce e moarte, pe zid de spital,
pe-asfaltul cel rece cu urme de ploaie,
pe uși ruginite, pe scări, pe tramvaie.
în noaptea aceea toate ceasurile
au înghițit limbile mincinoase
și timpul a început să curgă înapoi
așa cum l-a văzut Dali
Un vultur privește prin noaptea concavă
un drum de milenii pavat cu tăceri,
pe bolta cernită e luna o navă
lovită de bezna iscată de ieri.
Spre noi privește Păunescu,
Vadim ne plânge-n versuri soarta,
Trăiască veșnic "Preamărescu",
Se-ntoarce astăzi iarăși roata.
Am citit cu-așa uimire
cât nu-ncape-ntr-o privire,
din guriță mi-a ieșit
”wow”-ul clar și deslușit: