Scad văpăile de onix ale nopții înstelate,
Zori azteci trimit jagoarul să se piardă-n vânătoare,
Iară vulturul se-aruncă în adânci vulcani de soare,
Unde Muntele Tlaloc* a închipuit palate.
S-a născut aici Citlali, stea războinică din țara
Unde n-a ajuns dreptatea și nici sfânta rânduială,
Unde sângele se scurge, lung, pământului în poală,
Să hrănească zei fanatici, sadici și turbați ca fiara.
Șirul robilor se frânge pe spinările de temple,
Deznădejdea se înnoadă, cum sunt lanțuri peste glezne,
Cu cuțite ticăloase, cu noroaie și cu bezne,
Unde moartea, pe o rână, vrea urgia să contemple.
Stați! a îndrăznit Citlali să înduplece călăii.
O săgeată îi adoarme vorba ce-a-nflorit pe buze
Și, învăluite-n ceață, tac privirile-i difuze,
Preschimbându-se în stele, pe abruptul cer al văii.
*Citlali - stea, în limba nahuatl și nume feminin
*Muntele Tlaloc - munte considerat sacru, pe care se aduceau jertfe umane în cinstea Zeului Ploii (cu același nume, Tlaloc).
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.