pescarii mă-mprumută deseori
cu apă leşioasă –
murim de sete
sau trăim pe-ndelete
ȋntr-o zi
am gustat acul undiţei
numai cu vârful limbii
sarea a înflorit
ca un mucegai fin
pe acelaşi vin
servit de trei dobitoace
la ciorba de potroace
de care nimeni nu mai vorbeşte
când timpul curge-n coadă de peşte
7 martie 2017, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.