Uneori, drumul se frânge,
ca o frunză uscată în palmă,
și-atunci e timpul să mergi
înăuntru.
Strânge-te în tine
cum marea se retrage din țărm,
pentru a-și aduna valurile-n poală!
Va face ce va vrea cu ele -
va învăța să le cânte,
va vindeca orice grabă
sau va spumega furtunos...
Fii cocon în propria piele
și lasă zgomotul lumii
să treacă pe lângă tine
ca un tren de noapte
care nu oprește!
În liniștea aceea adâncă,
dezbracă-te de ce nu-ți mai e,
și țese-te din nou
din firele unei noi împărății.
Un fluture ca tine se naște lent,
din spirala miilor de țăndări
ale apocalipsei.
Aceasta este călătoria din coconul meu...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.