Trimit acum colindul meu departe
ca un ecou al unei mari minuni,
să vă deschidă gândul ca o carte
ce-nșiruie prin litere cărbuni.
Colindul meu e semn de libertate
al unei Lumi ce arde pentru noi,
născută într-un staul pe-nserate
Lumina Ei e astăzi doar gunoi?
A banului lucire ne cuprinde
și totul se reduce la un cont.
Trăim doar pentru apă și merinde,
tratăm credința noastră cu afront.
Cum am pierdut a sufletului pală?
Când am schimbat credința pe arginți?
Cine ne-a ”uns” cu-a bogăției smoală
Și ne-a lăsat, pe toți, fără de sfinți?
Răspunsul este, astăzi, mult prea simplu
Se regăsește din păcate-n noi:
Ne-am rătăcit în scurtul nost’ periplu’
Suntem mult prea bolnavi, … că suntem goi.
Colindul meu e azi ecografie
Și ne arată că suntem prea… jos,
Dar ne indică pâlpâirea vie
Ce arde prin credința în Cristos.
Credința azi ne-arată izbăvirea,
e corolar al unui pact sublim:
când de Crăciun ni s-a nascut Iubirea,
am învățat să știm ce să dorim.
Colindul meu e un îndemn la viață:
Noi să urcăm pe trepte, către sfinți!
Să nu ne transformăm într-o paiață
ce-n teatrul vieții calcă pe credinți!
Colindul meu, în prag de Sărbătoare,
nu vă aduce brazi, cadouri mii,
nu este un îndemn la desfătare
slăvind licoarea bahică din vii.
Colindul meu e gând și e credință,
e un îndemn spre viața de urmat:
lasând în urma neagra neputință,
eliberăm un crez, prea des stigmat.
Colindul meu e mulțumirea vie
că astăzi sunt creștin, sărbătoresc
o naștere a unui Domn, solie
a tot ce simt în crez Dumnezeiesc.
vezi mai multe poezii de: blacks