Acolo unde ploaia se-ntretaie
Cu licărirea nopții-n stele reci,
E colțul unde vechile poteci
Ne potoleau a inimii bătaie.
Ni se-ntâlneau privirile-n răscruce
Și își uitau de lumea dimprejur
Când râurile lor de aur pur
Nu mai știau ce cale să apuce.
Și rămâneau fixate-n locu-acel,
Ai mei – pe-o zeitate ce-aducea
Lumina pe un astru ce-o cerea,
Ai tăi – pe-un suflet ce-i părea la fel.
Iar colțu-acela, visul fericirii,
Avea mereu în el un anotimp
Ce nu știa de spațiu și de timp,
Ori de alt drum decât cel al iubirii.
Când îl mai văd, a inimii bătaie
E-un ropot ca de ploaie într-un vis
În care colțul meu de paradis
E în destine care se-ntretaie.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.