Condiția reîncarnării. - blacks
Poezie adăugată de: blacks

    marți, 10 aprilie 2018

Condiția reîncarnării

Într-o lume declasată de a banului putere,
unde totul se învârte într-un nebunatic sens,
Mai sunt unii ce tot speră la a eul-ui putere
și consideră că-s liberi să plutescă-n Univers.

Încarnarea unui spirit o privesc cu nonșalanță
și se cred cutezătorii îmbarcați în zepelin,
Doar în gânduri li-e trăirea plină ochi de aroganță
căci în pământeasca viață sunt doar frunze în destin.

Este drept că adevărul ce proverbul îl propagă
Cum că scopul este ținta fără să privești defel
la cenușa ce rămâne după a omenirii plagă
când lovită e de semeni cu un nebunatic zel,

Este ascuțit de vreme, de secreta ei tocilă,
și va face să împungă conștiințe ani la rând
Iar, apoi, din rana vie ploaia caldă și fertilă
îi va îneca neghina, grâul nou eliberând.

Cine își consumă trupul și-a păcatului putere
va fi gol de simplitatea unui nedorit balast
Și apoi, în libertate, va fi liber ca-n tăcere
să își depene gândirea de a fi iconoclast.

Astfel, după ani lumină, omul fi-va în gândire
mult mai liber către starea ce îi este un frământ
Și va cuteza că zborul a pornit spre izbândire,
Iar de-o viață nu-i ajunge se va-ntoarce pe Pământ.



vezi mai multe poezii de: blacks




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.