Dac-ar fi să-mi rătăcesc
printre rime părăsite
verdele, să-l amăgesc
sub senzaţii-ngălbenite,
ţi-ar lipsi?
De-ar fi să-mi râdă norii
cu zâmbetu’ întins pe trup
şi-n păr, nebuni, cocorii,
din ţipăt liniştea s-o rup,
ai vrea să fii?
Dac-o dată, din idee,
aş putea să smulg un os
şi în plânsul de femeie
aş ciopli tremur sfios,
oare-ai veni?
Să ai umbră, tu dorinţă
şi să fii?
vezi mai multe poezii de: adina coltea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
dominic... miraculos e un cuvânt care mă tresare înalt...
şi ai prins perfect ideea, ceea ce iarăşi mă bucură nespus. mulţumesc că vii!
paul, mă bucur de venirea ta şi încă de va urma-ul din ea :)
te aştept cu bucurie. mulţumesc!
stomff, iarăşi mulţumesc cu emoţie şi cu nesfârşită bucurie! nu există încântare mai mare ca aprecierea scrisului, în care mă dărui cu sete şi mult drag.
mihai, îmi place că-ţi place. mult îmi place. sper să mai fie! :)
adina coltea (autor)
marți, 08 septembrie 2015
Imi place ideea poeziei tale.
stanciu.mihai
marți, 08 septembrie 2015
Chiar si dn umbre dorinta se poate intrupa. Frumos scrii!
stomff
marți, 08 septembrie 2015
Cum să nu... am şi venit
Chiar acum te comentez.
Cu dragoste te-am citit
Şi mai vin... te vizitez.
pavalachepaul
marți, 08 septembrie 2015
Întruparea dorinței și materializarea implicită a umbrei sale, mi se pare un final miraculos! Felicitări, din nou!
Dominic
marți, 08 septembrie 2015
ce bine îmi pare, de fiecare dată când treci pe la mine, dana dragă!
mulţumesc cu acelaşi drag şi la fel preţuire!
adina coltea (autor)
luni, 07 septembrie 2015