uscat e câmpul împrejurul meu
cu greieri prinși de febra toamnei
și care-mbătrânind
cântă deasupra oului lor negru
cântă în gol și umplu golul lumii
cu sfântul dor de izolare
înstrăinându-se de mine
atâta cât să nu mă doară tare
mă-nnebunește setea lor
sunt mulți mai singuri și e lună nouă
presimt venind un rece stol de flori
ca o părere de amenințare
că morții trec prin murmurul lor liberi
li se dă câte o clipă de-nviere
și-atunci absorb smeriți puțină rouă
dublând a greierilor sete-asurzitoare
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.