Cuvintele sunt boala de care suferi, oare ?
Frenetice de silă, anemice de sete,
Maidane pustiite cu câini mușcați în cete,
Cuvintele fac toate o lume de turbare.
Cuvintele aminte aduc de-un semn de groază
De clipe-ngândurate, rănite și supuse,
Când vocea mumei tale pe tine te născuse,
Nu trupul ei, ci umbra sfioaselor ei fraze.
Taci rătăcit de-atunci, tăcerea te răzbună.
Cuvintele fac răul pe care ți-l refuzi, în tâmpla ta bătrânul bea vin cu ochii uzi,
Asupra zilei tale răsare-o dublă lună.
Și cum nu sunt iluzii, vor fi mereu pași singuri
Care să-ți lege trupul de viața vreunui mort.
Poeții cred într-una-n albastrul limbii cort,
Ei mor de poezie cum alții mor de friguri.
Cuvintele — surpare de praf în mintea ta
-Dorm fără nici un sprijin, urâte ca năravul.
Cuvinte sau gunoiul înfloritor, sau sclavul
Încovoiat de limba-i din ce în ce mai grea.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.