O, de-ai putea primi un munte-ntreg
Venind la tine din statornicie,
Și-n neputința de a-l înțelege,
Să te destrami retras în poezie,
Strălucitoarea lui străinătate
În mintea ta de om trăit la șes,
Nu te rănește cînd te invadează,
Răul ce-l simți e-un rău ales.
Din toate câte stau la el în poală,
Tu vei vedea doar liniile lui,
Cum n-ai curajul să-l atingi suindu-l,
Numai cu aerul curat rămâi,
Numai cu umbra care te cuprinde,
Cu starea că ți-e dor să te supui.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.