copil suit în alungit
conturul flăcării comorii
de ce nu te-aș fi dăruit
unor mirări ale culorii
în săli florale și umbroase
tu chemi acele stări la care
mortal de greu e de ajuns
sufletul cărților miroase
ca florile de mucegai
și câte-o trăsătură zboară
albind de-un praf imaginar
la ruptă oră și amară
când cu surâsul semănai
al îngerilor din altar
când pentru moarte mă decid
în liniștea-ți voi face semn
prin care ochii își închid
pleoapele de untdelemn
să pari a nu mă fi văzut
te leagăn lin și te îndemn
și eu la rândul meu părând
a contempla același gând
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.