Când toate vocile sunt sfinte,
Ca fără gură, fără simț,
Și spiritul un cal cu prinț,
Urmând neliniștii rănite
De dinainte de păcat,
Crengi cresc cum vinele de sânge
În fătul încă nemișcat.
Fratele meu din întuneric,
Prădați de-am fi de-aceeași zi!
Urmând neliniștii rănite,
Cuvintele ne vor gândi.
Zvârliți în astenia largă,
În lume suferi-vom mult
Deșertăciunea minții noastre,
Tu să vorbești, eu să ascult.
Urmând neliniștii rănite
Eu cred în leagănul rămas,
Unde tu vii ca să te chinui,
Perechea mea fără de glas.
Ce lume răpitoare, totuși,
Câți iambi de aur ți-am trimis!
Cât somn respiră poezia
Din leșurile care-au scris!
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.