mi-am văzut plutind luați
ca de vânt de-un duh nesaț
ochii galbeni disperați
puși să plângă în afară
ei n-au vrut că n-au putut
să se-nchidă încercară
ți-amintești copil cuminte
un suspin scăpat din piept
nu te duce nu te-aștept
să se-nchidă fără pleoape
și ploua cu soare-n trestii
peste proști și peste bestii
nu mi-a fost puțin luatul
doar pământul înțelept
bolovan bătând în piept
vinovată vinovată lacrimă
nelepădată
ca o mamă ca un tată
mi-au lăsat găvanele
lâna hainei cea din urmă
s-a întors s-a făcut turmă
n-aș avea nimic dori
mă întind în fânul larg
și privesc la cer să-l sparg
despre omul care sunt
despre umbra care sunt
se vorbește cu pământ
rău sfârșit rău început
cum ți-am spus
cum ți-am tăcut
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.