părul mi-era roșu când trecuse vara
părul meu de aur greu nelegănat
țintuit de brumă prăfuit de ceață
ninge lin pământul unde l-am culcat
taie-l cu lumina gheții de pe lacuri
trestia vibrează limpede visându-l
steaua cere firul lung să se coboare
ochii urmărindu-l până la pământul
stau cu mâinile legate arcuite în creștet
nu mă pot întoarce să văd cum vii
părul s-ar desface fabulos și oarbă
prinsă în cascadă să-l adun n-aș ști
strânge-n pumni zăpadă și grămezi de bulgări
aruncând în părul pe care-abia-l țin
se va face unul o agrafă
să-mi elibereze mâinile de chin
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.