Agită pomii păsări mari
Și via sângele divin.
Până la mine este mult,
Până la moarte mai puțin.
Din toamnă-n tomnă mă ridic,
Și parcă nu mai știu să vin.
Până la mine este mult,
Până la moarte mai puțin.
Aceste vorbe de cules
Le simt dorințe, le spun chin,
Iubirea mea se împlini
Atât de dreaptă în destin.
De ce nu sunt, cum ar părea,
Nefericită în declin!
Până la mine este mult,
Până la moarte mai puțin.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.