Văd lente corăbii pe valuri
cu gânduri de pace trecând,
aceste văratece ținuturi
spre iernile altui pământ.
Văd păsări aproape de lună,
o scară de zbor spre planete,
aripi de băieți delirante,
demonic penajul de fete.
Văd vinele lor de susținere
și corzile vocii jucând,
văd cum se-ntrerupe-nțeleptul
instinct într-un mediu mai blând.
Văd zeii dorind să petreacă,
în jocuri enormul se strânge,
pe când și măruntul se vede
mai jos într-o rază de sânge.
Aproape că știu ce anume
depinde în spațiu de timp,
memoria mea e albită
de varul căzut din Olimp.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.