Ce stare de înec, ce devastat tărâm,
Câtă pomană într-o milă dreaptă,
Când numai cu privirea coborâm
Vulcanul, ori fântâna fără treaptă.
Ce devastat tărâm spălat cu mir
Și cu cenușă, doar să mă petreci
Înseninat, pe brațe tot mai reci,
Ca un altar, ca un delir.
Ce stare de înec sub-gol-înaltul,
Gândindu-te cât somn spre mine vine,
Gândindu-te la noi ca la ruine,
Urmându-ne în vis unul pe altul.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.