Și moartea ta ce blând răni
Răgazul meu până la moarte!
Însingurați și plumburii
Ne-am îngropat în câte-o carte.
Cu-aceste șiruri fără vină
Care te-alungă dintre vii
Te voi privi de pe colină
Fără să vrei, fără să știi.
Și vei avea, tu, mâna stângă
Întinsă, mirosind a fân,
Va ști să murmure, să plângă
Poemul tău fără stăpân.
Ca printre plopi vei vrea să treci
Și ca-ntr-un spasm vei vrea să scrii
Simțindu-mi degetele reci
Întinse către tine, vii.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.