cu flori și cu boboci de sticlă rece
iarna-i întinsă ca un mărăcine
fără de umbră ca fără de sine
singur și trist în viscol stând să plece.
și aerul e plin de umezeală
și apele se-nchid în carapace
și fiarele de frig fugind încoace
se-adăpostesc într-o capcană goală
stea vegetală iarnă-ncremenită
muțenie și izolare suntem
în timp ce ochii ard în vis ca focul
dar ce mai spune vulturul de munte
dar ce-i mai spune soarelui norocul
din care nasc la care vin albită
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.