Noi, cei care am fost la Maydanek
gazaţi
şi arşi de vii,
trăim acum în milioane de răni
ce supurează în carnea omenirii.
Ne ustură şi mai tare focul ce-l aprindeţi pe tăcute
şi gândul vostru ne apasă sufletul mai greu,
mai ucigaş ca presiunea gazelor din lagărul acela.
Unde-aţi plecat,
sub care cer vreţi să zidiţi a doua oară Maydanek-ul?
Să nu ne mai ucideţi încă o dată;
nici nu s-a stins ecoul ţipetelor noastre
şi încă-i cald pământul de cenuşa noastră...
Păstrăm imaginea de disciplină funerară
...sârmă ghimpată,
camera cu gaze...
Mii de cadavre,
...muribunzi...
...cuptoarele cu guri incandescente
şi paza cenuşie... Maydanek-ul!
Maydanek-ul unde am învăţat să ne silabisim sfârşitul,
unde ne-au stat înfipte în creier
cizmele cazone,
unde mirosul cărnii noastre arse
a sfârtecat stomacurile înfometate celor vii...
Ne-am risipit acum
şi-n căutarea trupurilor noastre
înnumărăm orfanii-n fiecare ţară...
Noi, care-am fost la Maydanek
gazaţi şi arşi de vii,
trăim acum în milioanele de răni
ce supurează-n carnea omenirii.
vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.