Îmi fuge gândul rece printre frunze,
De parc-ar vrea pe vânt să se răzbune;
Din cer îmi pică umedă pe suflet
O negură de vise ca un doliu.
Aş vrea să fiu şi eu ca gândul toamnei;
Să-mi îngenunche tot ce-mi iese-n cale,
Să fiu temut de florile naturii,
Să cuceresc puterea de-a ucide.
Să fiu un rege peste regii lumii,
Pe cap să port coroană blestemată,
Iar trupul meu de ftizie să geamă,
Contaminând de el o lume-ntreagă.
M-aş logodi cu toamna ofticoasă,
Aş îndrăgi obrazul prost fardat,
I-aş săruta îngheţul de pe buze
Şi-am construi pe lume cimitire...
Nemuritori sub steaua morţii noastre,
Am guverna o ţară de morminte;
Pe cruci aş pune-o stemă sângerândă...
vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.