Tot timpul care oamenii
Pe lume îl petrec,
Peste roata Norocului
A se sui se-ntrec;
Iar când acum se bucură
Că s-au urcat pe ea,
Gândind să-și facă mendrele
Precum nădejduia,
Rotunda roată repede
Pe schițe se-nvârti,
și mândrul poticnindu-se,
Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație
Se tot călăuzi,
și-n toată vremea cumpănă
în orișice păzi,
Nu-i pasă dacă vifore
Pe lume s-au stârnit,
Vârtejele-ntâmplărilor
îl află liniștit. El știe că furtunile
Nu pot lung timp ținea,
Curând veni-va soarele
Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile
Vicleanului Noroc,
De-a lui favoruri putrede
Râzând, își bate joc.
Acest fel traiu-i limpede
Se trece liniștit,
și când moartea s-apropie
îl află pregătit.
vezi mai multe poezii de: Constantin Negruzzi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.