Contemplu: în noapte stă crucea de lemn
cu urme de cuie și cui de îndemn
la stavila bolții fugare, spre care,
cu mistice brațe de pom, crește un om.
El singur, să cânte în aripi de rugă
avântul și zarea și cerul de mâine,
când trupul plăcerii va zace, zvârlugă
scuipată de focul credinței- rămâne.
Fioruri vestale-i țin focul, fecioare
cu sâni de jăratec- și flacăra doare.
Se sfâșie carnea în așchii de semn:
din crucea pierdută întârzie lemn.
vezi mai multe poezii de: Constantin Noica
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.