Când îmi visez iar tinerețea,
se-ntoarce-n amintiri tiptil,
mă-ntreb ce fac cu bătrânețea,
caci eu rămas-am tot copil.
Am aflat și ce-i tristețea,
din mâna asprului destin
și-am simțit ce-i frumusețea,
iubirea dulce fără chin.
Trecut-a timp, trecut-au vise,
părea și cerul mai senin,
oglinda-i azi cu tâmple ninse,
iar sufletul de doruri plin.
Eu n-am reproșuri nici la vreme,
căci am trecut și eu cu ea,
zadarnic caut azi blesteme,
privind cum fură viața mea.
Prin timp ajuns-am la răscruce,
rămas cu-o soartă neschimbată,
pe-obraz o lacrimă-mi aduce,
căci nu-i copilul de-altădată…
Mai spune-mi soartă o poveste,
s-o cred chiar dacă-ar fi prostie,
mai spune-mi una ce-amintește,
de dulcea mea copilărie…
vezi mai multe poezii de: Mihail Janto
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.