Mă ning primăveri cu flori de salcâm
și plâng neîncetat cu lacrimi-poem.
E un susur albastru de pe vechiul tărâm
ca un dans enigmatic de romantic boem.
Dăltuiesc întuneric și-l fărâm ca pe zgură
forma ta în lumină o transform cerebral
din penel o mișcare, unduind trăsătură
manechin în suflare și amor mineral.
E un cântec de piatră, o sculptură cu stropi
ce se naște perpetuum din celula divină,
simfonie abstractă în descânt de deochi,
gângureală în șoapte într-o limbă străină.
Ca o luptă ciudată între cutele frunții
mă preling între straturi răscolind în pahar
cu o cheie amară în subsolurile minții
te mai caut Iubire, ca pe-un drog necesar.
vezi mai multe poezii de: Lungeanu Vasile
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.