Eroul vitejiilor apare,
În clipe de urgii și apăsare;
Împrăștie lumina-i efemeră,
În zodia umbrită și severă.
Își flutură curajul și tăria,
Superb, își depășește datoria,
Ridică, peste vremi, temeritatea
Marcănd, prin vrednicii, eternitatea;
Înalță îndrăzneala și avântul
Și trece-apoi standartul și cuvântul...
Eroul e zenit, apoteoză,
Elan măreț și strânsă simbioză
De flacără olimpică și humă,
De rouă cristalină și de brumă;
De zeu încins cu sabia puterii
Și om legat în frânele durerii.
În ceasurile mari apare zeul,
Iar omul prăvălește apogeul,
Apune, în sectorul veșniciei,
Ori cade, închinat netrebniciei...
Scânteie ce lucește o secundă
Și culme nestatornică de undă.
Jăratic meteoric ce sclipește,
Alunecă de sus și se topește.
Exlozie ce bubuie, se curmă
Și repede se pierde, fără urmă.
Mărgea incadensecentă, care trece
Prin negurile spațiului rece;
Dinamică de fulger, ce învinge
Și flacără ce arde și se stinge!
Eroii de bravură și credință
Se nasc sub orizont de suferință
Din vetrele pe patimi alungate,
Pe drum de așteptări îndelugate.
În lumea veșniciilor, eroii
Sunt apele slăvite ale ploii
Ce scaldă, nesfârșitele ogoare
Și picură destine de popoare...
vezi mai multe poezii de: Corneliu Coposu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.