Pe când Unul se umflase în bășica de lumină
atîrnată sub lămpașul prins de creanga unui nuc, (LB)
descifra tăcut poetul universului o vină
pentru toată neputința îmbrăcată-n vers caduc. (LB)
Ramuri de ispită dulce frunzăreau pe foaia albă
printre spații obosite ce obstacole puneau
dorului de nemurire coborât din sfera-naltă
când nadirul și zenitul într-un punct se întâlneau.
Universul de culoare se-ascundea într-o secundă
înghițită de voluta devenirii creatoare,
iar poetul, astăzi, scrie și-n adâncuri se scufundă
prin big-bangul poeziei unde locul nu-și mai are.
Creanga nucului, uscată, vremuri noi visează tristă,
umbre lungi de întuneric se întind și se despart,
dorm istorii sub copacul care nici nu mai există,
pe când Unul se destramă, luând cu el lămpașul spart.
adina v.
11.03.2021
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc mult pentru popas și aprecieri, domnule Narcis, Gabriel și Emilian Lican!
Onorată!
Adina Speranta (autor)
vineri, 02 aprilie 2021
Poetul, privit la scară cosmogonică, e un Zburător care, știind că se va prăbuși, își continuă totuși zborul inexorabil spre soare. Mi-au plăcut versurile, Adina!
gabriel cristea
duminică, 14 martie 2021
@Adina Speranța
-Un R.I.P. mai inspirat nu am citit.
purice N. -un ne-citit
------------------------------------------
Fain text,
Purice Narcis-Teofil
P.S. - Serios!
narcispurice
vineri, 12 martie 2021