Carnea parcă se revoltă
simţurile iar se răscoală
numai că tăcerea ta aortă
râde de a mea că-i goală
Spargeți geamurile și zburați Pur și
simplu mă sufoc în viața asta Viitorul
mă pândește de pretutindeni Nu călcați
cadavrul timpului Este o aparență dure
Eu fac un pas Dumnezeu un pas
Eu îl caut El se lasă căutat Eu în
genunchez El se înalță Eu mă rog
El se ascultă Eu nu sunt El este cel
Poezia este măsura tuturor cuvintelor Omul
ontic dă cu pălăria în stele să le scuture Doamne
praful stelar e gros pe lucruri și pe oameni Vrei-nu
vrei mai faci și câte-un accident cu demodatul tău
O să vă trezesc cu versul
pe pământ eu nu încap
și mă joc de-a Eminescu
cu tăcerile din cap
Citiți performanța se măsoară și-n cuvinte
Omul se mai poticnește de-un cuvânt de-o
tăcere de-o singurătate Numai capodopera stră
bate veacurile ca un Făt-Frumos basmele și
Plouă și eu fac gogoși fascinante Adevărate
iluzii pierdute în ulei și zahăr Crescute ca la
mama acasă Și plouă Bacovia la foc redus
Picătură cu picătură cerul pătrunde-n pământ
Ies cu plugul la arat
în cer mai pe înserat
Soarele să dea în pârg
Cum să-ţi cucereşti umbra ca pe propriul
Everest Cu toate că singurătatea îţi dă ghes
de la prima oră Renunţi la soarele cel negru
al melancoliei exact înaintea iluminării finale
Doamne te rugăm nu ne uita
căci suntem varză în fața Ta
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE