Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
când te privesc şi mor câte puţin
Doamne Iisuse al Limbii Române
iartă-mă că-ţi răstignesc cuvântul
viaţa trece numai visul tău rămâne
îl păstrez în mine răstignindu-l
Ce poftă am să fiu nemuritor
şi Doamne nu-s decât doar trist
hai viaţa-mi strigă hai dă-i zor
şi n-am ce face şi exist
Copilăria Doamne e un viciu
şi-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală hai ia-ţi biciul
fii cuvântule bărbat
Îmi pare rău dar nu e primăvară
îmi pare rău aceasta nu-i părere
cu brazde scriem viaţa pe la ţară
şi grâul se coace prin cădere
Nu-i departe vremea când
porcii ne mâncau râzând
şi pe ritm de cazacioc
cloşca vai o lua din loc
Sunt român dar mă tratez
Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE
Căci singur
ca anul acesta
ca anu trecut
şi ca de când
Doamne ninge eminescian
din cuvinte şi din amintire
ninge cum n-a nins de-un an
peste viaţa noastră cu iubire
Doamne ce ghinion mişto
sunt român n-am încotro
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE