Iarna se lungi pe luncă,
Apa-i spală fața rece,
Stele peste văi aruncă,
Prin ea, omul vrea, nu vrea, tot trece.
Fulgi de gând îl împresoară,
când e inima brăzdată de ecouri neștiute,
Timpul însă, oricum, zboară,
Printre lei, girafe, ciute.
Zurgălăi de vreme plină
Tremură prin brazi și mori
Să trezească panta lină
De intrat în sărbători.
E Crăciunul poarta firii
aureolată-n piept,
Nașterea Fiului Vieții
Face drumu-n lume drept.(18.12.2023)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.