Îți ascult cuvântul.
Pică direct pe sufletul meu ca o picătură de rouă care străpunge pielea,
intră în sânge și are semințe
care cresc în fiecare privire, în amintire,
Dintr-o frunză ruginie ce gonește pe cărare,
somnambulă întrupare, îndreptându-se-n-curtare
spre grădina-nmiresmată, pe coline vălurite, ca un vis, urnit deodată,
crește timpu-n infinit, albăstrit de cer, tivit,
Am luat dulcețuri, mângâieri, frumoasă doamnă,
ca pe-o gutuie aurie ce mi-e dată-n dar
și am păstrat din zilele-n balans de toamnă,
blând, ruginiul chihlimbar al vinului, celest stegar,
Eu n-am vânat cupole pentru stele,
Să fiu în nemurirea din neantul efemer,
Am scris și scriu din dorurile mele,
Cireașă amară, scară-ntre pământ și cer,
După atâtea pagini scrise de privirile pestrițe
cuibărite-n vis, golan, nu dau nici macar un ban
pe strai lucitor, de zeu,
dacă nu-i din Dumnezeu.
Duhul Sfânt
Cu privirea prinsă-n vară ca vioara de arcuș,
Pășesc peste vremi de ceară când se-nflăcărează uși
Pentru întâlniri cu îngeri ce veghează pas cu pas
Esența
A fost un timp de neoprit
când ochii-n luciu s-au oprit,
fixând prin toate marea
Fereastră spre cer
Ca un copil, privește cerul albastru.
E senin și e cald, lumina coboară pe trup.
Vede doar prin partea de sus duminica, astru,
Se lasă lin pe umeri, agale, bucla ceții,
Țesând cu ea, albastră, lumina strecurată.
Discret, își scoate-n lume cămașa frumuseții,
Punând în ochiul zilei culoarea preferată.
La terasa amurgirii, infinitul meu bizar
Mă intreabă cu iubire de prezentul abisal.
Dramaturg al ființării, îmi vorbește rar și plin,
E portocalie zarea, soarele se varsă-n vin,