cât de aproape am fost
să ucid tăcerea,
ar fi fost crima perfectă.
dar m-am temut
că nu m-ai fi aşteptat
cât timp mi-aş fi dus penitenţa,
aşa cum eu te aştept
de când rădăcina numelui tău
încă nu era în fruntea oştirilor cereşti,
de când timpul abia învăţa să meargă,
păşind cu secunde tot mai hotărâte pe creaţie,
de când Dumnezeu ţinea în mână
prima ecografie a universului.
aşa că
tăcerea a rămas,
martor ocular –
ea ştie
cât de aproape am fost
vezi mai multe poezii de: Chrisforever
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.