https://oviatadefluture.wordpress.com
aş putea lăsa timpul
să curgă în contrasens,
între două căni de visuri calde,
pană mi se îmbată retina
tiparele nopţii se ţes
pe lungi tăceri învelite în dorinţe.
n-am ştiut
că atunci când începi să respiri
atunci când noi va rămâne înfipt
într-o singură vocală,
voi împacheta destinul
în carafa unui zâmbet stângaci
hai să ne întâlnim pe o foaie,
printre ofuri declinate
de puncte de suspensie,
să ne schiţăm în antiteze
e ultimul vers,
îmi spun
cu paradigma cetelor de lacrimi
luminând în colţul firii
din nou
timpul îmi toarce gânduri,
urzindu-mi poza ta,
cu bulbi de străluciri profunde,
într-un colţ prăfuit de nostalgie,
mi se cos bătăile de inimă.
prin urechile acului se tot aude o tăcere acută
ca un cântec evanescent
cred că te iubesc
de când eram doar umbre
şi-atunci când aţipea lumina,
eu mă agăţam de fiecare punct de noapte
Mi se pare nefiresc
să mai măsor coama timpului
de la prima nemurire
în care te-am împărţit
încep să cadă particule de crepuscul
pe arcadele nopţii,
când ochii mei prelucrează eternuri
să te reped din nou pe foi.