Mă depărtam de amândouă maluri
Ce îmi strigau nefericirea lor,
Iar eu, sub ale gândurilor voaluri,
Vâsleam și le priveam, nevăzător.
Mi le închipuiam deja-nghețate,
Cuprinse-n gheare crunte de un ger
Venit din amintiri îndepărtate,
Amenințări de dincolo de cer.
Pluteam ca într-un vis, ca-ntr-o uitare,
Croiam un drum, asemeni unui orb
Ce a văzut lumina și îl doare
Schimbarea pescărușului în corb.
Și nu era decât închipuire,
O lâncezeală-a minții, un coșmar,
Amestec lamentabil în iubire
Al unui gând de pe un alt hotar.
Cu sufletu-mi deschis, privindu-mi drumul,
Întreg tabloul mi-a părut un fals
Ce-a dispărut îndată, ca și fumul,
În vălătuci rotindu-se în vals.
Nici maluri nu erau, nici depărtare,
Căci râul meu era, acum, izvor
Din care, amândoi, cu încântare,
Sorbeam cristale de uitări de dor.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
O poezie speciala,din punctul de vedere al constructiei versurilor si al mesajului
Victor
duminică, 19 februarie 2017