Și câte nu palpită-n nemișcare!
Un zâmbet dintr-un vis răscolitor,
Cuprins în necuprisul mut din dor
Pe fruntea încrețită a mirare...
Dau inimii motiv suprem de-a bate.
Eu nu zdrobesc cu pleoapele lumini,
Înfig în veșnicie rădăcini
Și-aștern tandrețea clipei peste toate.
Presar tot argintiul de pe tâmple
Cu caldele materii din zenit.
Nu-i niciun timp al stării de iubit,
Doar un destin ce-l las să se întâmple.
Împart la doi adâncul rănii grele,
Ca frumusețea tristă să i-o vezi,
Schimb trupul înnoptării cu amiezi,
Cu umbra ta, lumină-a vieții mele...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.