Te întâlneşti cu TIMPUL, când nici nu te aştepţi
Şi poţi sã fii tu însuţi, chiar primul dintr-o sutã;
Dar treci, la despãrţire, în lumea celor drepţi,
Când viaţa ta cea lungã, se face nevãzutã.
Tu-ai fost sãdit într-ânsul, iar nu dânsul în tine,
Şi-n orice zi, din mânã îţi scapã puţintel!
Din ziua ta trecutã, rãmân numai suspine,
Mulţime de regrete sau doruri, fel şi fel.
Cãci soarele rãsare. Iar, cât din palme bați,
Se-aratã firul ierbii, ieşind de sub zãpadã.
El iese. Dar nu singur: mai are şi alţi fraţi!
Şi-aceeaşi soartã crudã, stã peste toţi sã cadã!
Pe-ogorul vieţii tale, un plug în grabã trece
Iar, pãsãri de tot felul se-aruncã-n urma lui!
În patul tãu de paie, stai nemişcat şi rece,
Şi uşa casei tale se-nchide cu un cui...
vezi mai multe poezii de: Cristi79
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.