Lângă cumpăna strâmbată
Am venit cu soarta-n seară,
O chindie parfumată
Cu pelin era în vară.
S-aștepta stele să iasă
S-arginteze patrafirul
Cerului și mătăsoasă
Vremea mângâia zefirul.
Era liniște și nu se
Zgomoteau larme de trudă
Parcă melodii hinduse
Încercau să se audă.
Pe-ale arborilor creste
Trecea vântul cu cobuzul,
Începusei o poveste
Să o deapăn cu auzul.
Mi-era inima senină
Și privirea voia largă
Din apusuri de lumină
Avântare să culeagă.
Un cocor fără de aripi
Cumpăna îmbătrânită
Tot se ispitea în zare
În pământ înțepenită.
„Plec,- i-am spus cu vorbe-ncete -
După orizontul unde
Aurore violete
Pierd culoarea în secunde.
Nu știu dacă m-oi întoarce,
Unde ani or să mă poarte:
Mi-ai fost troiță de pace
Cu-ndrumări de mai departe...”
...Am trecut prin frig și freamăt,
Dar nu știu de am putere
Să-nțeleg de ce-așa geamăt
Ea scăpase cu durere.
Blestema că-n vremi e moartă
Și nu va scăpa de ele
Ori că nu o să mai poată
Să-mi dea apă plină-n stele.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu