Cântăresc cât o să doară
Inima întinsă foaie
Slovele din cer de vară
Când cădea-vor pe ea ploaie.
Și vor bate-o cu durere
Grindină albastră, rece
Zdrențuindu-mi din putere
În potopuri s-o înece.
Vânătăi mi-or pune una
Lângă alta-n dalba filă
Și-oi dori, poate, ca Luna
De pe mări să verse milă.
Orișice cuvânt m-ar frige
Ce-ar țipa căzut din stele
Din timidul pic de sânge,
Până-n cugetele mele.
Când voi pierde greutatea
Lor cât este și cât duce
Îmi voi pune libertatea
Troiță la o răscruce.
Să arate calea unde
Poezia să pornească,
Numai fața mi-oi ascunde
Cu rușine omenească.
Ele să nu se-nspăimânte:
De la ochi până la gură
Mi-au tăiat cuvinte-nfrânte
Brazdele de zbârcitură.
Doar ca boabele amare
Și adânc nedumerite
Tot mă-ntreabă: „De ce oare
Nu suntem printre cuvinte?!”
„Când un vers viață va prinde
Și îmi va zbura din brațe
Inima-mi se va întinde
Și pe voi să vă înalțe.
Să vă dau și vouă cale
Printre fluturări de vise,
Iar eu tot voi crește-n jale
Rămânând printre nescrise.”
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Plouă slove în cuvinte frumoase, iar versurile tale chiar prin viață ! Încântat !
stefan doroftei doimaneanu
sâmbătă, 23 iulie 2016
Frumoase cuvinte si frumos legate
matilda
vineri, 22 iulie 2016