Cuvinte sfinte - Daniel Vișan-Dimitriu
Poezie adăugată de: Daniel Vișan-Dimitriu

    marţi, 13 august 2019

- De-ar fi să plec, să nu mai știi nimic
Din tot ce fac și simt ori ce culoare
Au nopțile ascunse-n depărtare
În așteptarea unui venetic,

Ce-ai spune-atunci? În ochi, de m-ai privi,
Ce gânduri ți s-ar transforma în șoapte
Menite să amâne lunga-mi noapte
În care voi apune într-o zi?

- Să îți amân plecarea, n-aș putea,
Dar te-aș privi și mâna aș întinde-o
Spre mâna ta, pe care aș cuprinde-o
Așa cum ai făcut și tu cândva.

Voi strânge-o tare, da, iubitul meu,
Și-ți voi șopti aceleași vechi cuvinte
Pe care ți le-am spus, cuvinte sfinte
Ce se vor încheia cu: “Merg și eu!”



vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.